Două persoane, soţ şi soţie, au decedat, luni, într-un incendiu care a izbucnit după explozia unei butelii, iar nepotul acestora, în vârstă de 13 ani, a suferit arsuri şi a fost transportat la spital.
‘Incendiul s-a manifestat generalizat la parterul casei de locuit. Apelul la 112 a anunţat posibil două victime surprinse în incendiu, iar echipajele de intervenţie, pe timpul operaţiunilor de căutare-salvare, au găsit două victime decedate, soţ şi soţie’, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu.
De asemenea, nepotul victimelor, în vârstă de 13 ani, în încercarea de a-şi salva bunicii din incendiu, a suferit arsuri de gradele I şi II pe 35 – 40% din suprafaţa corpului şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ).
La faţa locului au intervenit trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi două echipaje SAJ, dintre care unul cu medic, mai precizează ISU Harghita.