Staţiunea Băile Tuşnad a fost realimentată cu apă, joi dimineaţă, după ce a fost reparată defecţiunea la conducta de aducţiune, a precizat pentru AGERPRES primarul Butyka Zsolt.
Acesta a spus că s-au înlocuit aproximativ 3 metri de ţeavă, în locul unde s-a produs spărtura, şi s-au folosit racorduri moderne, miercuri seara au fost efectuate probele, iar joi a început furnizarea apei în staţiune.
Primarul a precizat că echipele de intervenţie se află în continuare pe teren şi monitorizează ruta aducţiunii, pentru identificarea altor eventuale fisuri, şi sunt pregătite să intervină, dacă situaţia o va impune.
Problemele la Băile Tuşnad au început în weekendul trecut, iar alimentarea cu apă s-a oprit luni seara.
Echipele de intervenţie au reparat cele două fisuri apărute iniţial, dar la probele efectuate au apărut alte două spărturi, în cazul cărora s-a acţionat în ultimele zile.
Şi în luna decembrie a anului trecut, oraşul Băile Tuşnad a rămas de mai multe ori fără apă, uneori şi mai multe zile la rând, din cauza unor fisuri apărute în conducta de aducţiune, motiv pentru care a fost declarată stare de alertă locală, fiind efectuate lucrări de reparaţii mai complexe, care au necesitat fonduri considerabile.
Conducta de aducţiune alimentează atât staţiunea, cât şi localităţile Tuşnad, Tuşnadul Nou şi Vrabia, iar, potrivit primarului, aceasta se sparge în mod frecvent pentru că lucrarea, realizată în urmă cu opt ani din bugetul naţional, nu a respectat proiectul iniţial, iar ţeava este subdimensionată.
Această problemă urmează să fie rezolvată întrucât Primăria Băile Tuşnad a câştigat un proiect de 40 milioane de lei, finanţat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, care presupune reabilitarea şi modernizarea aducţiunii de apă şi a sistemului de alimentare cu apă a oraşului.
Potrivit primarului Butyka Zsolt, lucrările urmează să înceapă în primăvara anului viitor şi se preconizează că se vor încheia în aproximativ un an şi două luni.