Pompierii militari şi civili din Harghita au intervenit, în ultimele 24 ore, pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie uscată, în Miercurea-Ciuc, Mihăileni şi Topliţa, numărul cazurilor în care se foloseşte focul deschis pentru arderea miriştilor fiind în creştere, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.
‘Numai în cursul zilei de ieri, 20 martie a.c., pompierii militari harghiteni au acţionat pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie uscată, care au afectat peste 3 ha, iar la unul dintre acestea exista pericol de propagare la pădurea din apropiere. Pompierii militari din cadrul subunităţilor Miercurea Ciuc şi Topliţa, în cooperare cu SVSU Mihăileni, au reuşit localizarea şi stingerea acestor incendii, care au avut loc în localităţile Miercurea Ciuc, Mihăileni şi Topliţa, împiedicând astfel propagarea flăcărilor către vecinătăţi’, se arată în informarea ISU Harghita.
Sursa citată precizează că, pe fondul încălzirii vremii, incendiile care au drept cauză focul deschis efectuat pentru arderea miriştilor ori a vegetaţiei uscate au tendinţa să se înmulţească, avertizând că trebuie respectate regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor.
‘Cetăţenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecţia mediului care interzic arderea vegetaţiei uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice’, se arată în informarea ISU Harghita.
Totodată, se mai menţionează faptul că arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
‘Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol’, mai subliniază Biroul de Presă al ISU Harghita.
În context, se menţionează faptul că vor fi intensificate acţiunile în teren, pentru diminuarea numărului de arderi necontrolate.
‘Pentru diminuarea numărului de arderi şi, implicit, a pagubelor rezultate, precum şi aplicarea măsurilor coercitive în situaţia constatării neîndeplinirii obligaţiilor de către persoanele fizice şi juridice, vor fi intensificate acţiunile în teren desfăşurate de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Oltul’ al judeţului Harghita, în colaborare cu reprezentanţi/specialişti din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Gărzii Naţionale de Mediu’, se arată în informarea ISU Harghita.
Totodată, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Oltul’ al judeţului Harghita desfăşoară o serie de acţiuni de informare şi conştientizare a cetăţenilor asupra riscului generat de incendiile de vegetaţie, printre care se numără şi activităţi de patrulare în zonele sau localităţile unde se preconizează sau unde se produc incendii de vegetaţie, cu implicarea Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă.
Anul trecut, numărul incendiilor de vegetaţie uscată la care au intervenit pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a crescut cu peste 200% faţă de anul precedent, fiind afectate peste 2.500 de hectare de vegetaţie, dar şi zeci de hectare de litieră de pădure sau fond forestier.