Acasă93Harghita: Turismul de familie, în plină dezvoltare în judeţ; 135 de hoteluri,...

Harghita: Turismul de familie, în plină dezvoltare în judeţ; 135 de hoteluri, restaurante şi atracţii, certificate ‘Family-friendly’

Un număr de 135 de hoteluri, restaurante şi atracţii turistice sunt certificate ‘Family-friendly’ în Harghita, în ultimii ani trei ani autorităţile concentrându-se pe turismul ‘de familie’, pe care pariază şi pentru toamna şi iarna acestui an.

‘Printre principalele aspecte ce diferenţiază destinaţia Harghita de alte regiuni din România este programul ‘Visit Harghita – Family Friendly’, gândit special pentru familiile dornice de o vacanţă în inima naturii, într-o locaţie uşor accesibilă cu maşina şi care să ofere suficiente oportunităţi de petrecere a timpului liber, departe de aglomeraţie şi griji. Pentru obţinerea certificatului ‘Family-friendly’, unităţile de cazare şi catering trebuie să deţină un certificat de clasificare emis de Ministerul Turismului României şi, în acelaşi timp, să îndeplinească criteriile ‘Visit Harghita – Family-friendly’, conformitatea fiind verificată constant de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita. Chiar şi atracţiile şi programele turistice pot obţine certificarea ‘Visit Harghita – Family friendly’, în fiecare an, echipa Visit Harghita acordând certificatul ‘Family-friendly’ pentru trei atracţii turistice. Începând din 2020 şi până în prezent, 135 de antreprenori în domeniu, plus muzee şi asociaţii au fost certificate ‘Family-friendly”, se arată într-un comunicat transmis de Visit Harghita.

Sursa citată precizează că turiştii de toate vârstele se pot bucura în Harghita ‘de o bogată diversitate naturală, peisaje pitoreşti, tradiţii unice şi autentice ale comunităţilor locale, precum şi de o istorie vastă, pot explora cele trei microregiuni care compun judeţul şi care sunt destul de diferite una de cealaltă, ori pot participa la evenimente tradiţionale’.

Zona este renumită şi pentru resursele minerale, cum ar fi Salina din Praid şi izvoarele minerale, oferind o experienţă relaxantă şi revigorantă.

Familiile cu copii care vin în Harghita au la dispoziţie diverse activităţi, de la plimbări cu mountain cart până călărie, schi sau ateliere de gătit.

‘Printre cele mai apreciate activităţi pentru familii pe care turiştii le pot încerca în Harghita se află plimbările cu segway-ul sau mountain cart-ul (sania de vară), echitaţie la singura herghelie cu cai islandezi din România, o specie cu un temperament foarte prietenos, docil şi uşor de manevrat, ideală şi pentru copii sau începători în ale călăriei. Parcul de Animale Sălbatice din Ivo (Izvoare), unde pe o suprafaţă de 320 de hectare trăiesc în mediul lor natural căprioare, cerbi şi mufloni, observatoarele de urşi de prin tot judeţul, atelierele de ciocolată, studioul de animaţie Legendarium sau parcul Mini Transilvania şi Parcul de insecte din Odorheiu Secuiesc sunt alte câteva atracţii ce aşteaptă să fie explorate de către turiştii mari şi mici, dornici de experienţe altfel’, se menţionează în comunicatul citat.

De asemenea, doritorii pot încerca pistele de bob răspândite prin întreg judeţul şi amenajate după modelele din Austria sau Elveţia.

‘În total, în Harghita se află cinci piste de bob, dintre care două deschise doar anul acesta, una în Lacu Roşu, inaugurată în iunie, iar alta la Băile Homorod, care a primit primii turişti chiar recent, în prima parte a lunii octombrie. Celelalte trei piste de bob din judeţ sunt la Borsec, Lunca de Sus şi Topliţa. Priveliştile sunt spectaculoase indiferent de anotimp, iar cei care încearcă aceste atracţii se bucură de adrenalină pe cinste, întrucât poţi coborî cu o viteză de până la 50 km/h. Totul se desfăşoară în deplină siguranţă, însă, întrucât instalaţiile sunt echipate cu frână automată şi testate în repetate rânduri, chiar şi copiii între 3 şi 12 ani se pot da în aceste boburi, dar însoţiţi de un adult, iar după 12 ani se pot plimba şi singuri’, transmite Visit Harghita.

În comunicat se mai face referire şi la proiectul SkiHarghita, demarat în 2021, în urma căruia judeţul a devenit prima regiune de schi din România, care în prezent include 12 pârtii de schi din zonele Bucin, Borsec, Miercurea Ciuc, Ciumani şi Băile Homorod. Persoanele interesate pot folosi serviciile achiziţionând un abonament şi pot avea acces la pârtii de schi care se întind pe o lungime totală de 117 kilometri.

Sursa menţionată a mai arătat că aproximativ 40% dintre unităţile de cazare din Harghita sunt noi, în ultimii trei ani fiind deschise circa 300 de noi unităţi de cazare.

‘În momentul actual, în judeţul Harghita există 710 structuri de cazare clasificate, 6.174 camere, cu o capacitate totală de 14.105 locuri. Din aceste unităţi de cazare, 276 au fost construite şi au fost clasificate în perioada 2020-2023, ceea ce înseamnă că circa 40% din totalul facilităţilor de cazare din judeţ, astfel că turiştii care vizitează zona se pot bucura de hoteluri şi pensiuni noi, cu facilităţi moderne’, se evidenţiază în comunicat.

Totodată, se menţionează faptul că numărul de înnoptări a crescut în judeţ cu aproape 20% în prima jumătate a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

‘În judeţul Harghita, în prima jumătate a anului, s-au înregistrat 232.852 de înnoptări o creştere cu 18,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, cifrele oficiale arată că în judeţ au sosit 99.344 de turişti, cu 8,3% mai mulţi decât în ianuarie-iunie 2022’, precizează sursa citată.

Nu toate atracţiile din judeţ ori cele enumerate sunt şi certificate ‘Family-friendly’, cei interesaţi fiind invitaţi să obţină informaţii suplimentare pe site-ul visitharghita.com.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks