Un cerb care şi-a prins coarnele într-un gard electric dezafectat din curtea unui imobil de la marginea municipiului Miercurea-Ciuc a fost eliberat de către jandarmi.
Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, plt.adj.şef Gheorghe Suciu, o femeie a sunat, luni după-amiază, la numărul de urgenţă 112 şi a semnalat prezenţa unui cerb în curtea sa, în cartierul Jigodin al municipiului Miercurea-Ciuc.
Femeia a anunţat că animalul pare rănit şi nu vrea să plece.
Jandarmii care au ajuns acolo au constatat, însă, că animalul nu este rănit, ci doar coarnele sale sunt încurcate în cablurile de la un gard electric dezafectat.
Potrivit sursei citate, jandarmii au eliberat cu grijă cerbul din firele gardului electric şi ‘l-au condus pe poarta proprietăţii înapoi spre libertate’.
Totodată, a fost contactat şi un medic veterinar, în ipoteza în care animalul ar fi fost rănit, dar intervenţia acestuia nu a mai fost necesară.
Plt.adj.şef Gheorghe Suciu a precizat că este prima intervenţie de acest gen a jandarmilor, de regulă apelurile prin care este semnalată prezenţa animalelor sălbatice în curţile oamenilor fiind strict legate de nevoia de a îndepărta urşii.