O persoană a murit şi alta a fost rănită într-un accident produs, luni după amiază, pe DN13A, între localităţile Corund şi Lupeni, după ce o motocicletă a căzut într-o râpă.
Potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, un motociclist ar fi încercat să evite impactul cu un autoturism şi a căzut într-o râpă.
Pe motocicletă se aflau două persoane dintre care una a decedat, iar a doua a fost rănită şi a fost transportată la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, informează sursa citată.
Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Harghita, dr. Peter Szilard, a precizat, pentru AGERPRES, că bărbatul care conducea motocicleta, în vârstă de 45 ani, a murit la faţa locului, iar a doua persoană aflată pe motocicleta a suferit răni deschise, fiind transportată la spital.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD Odorheiu Secuiesc, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Corund şi două echipaje ale SAJ Corund, respectiv Odorheiu Secuiesc.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că traficul rutier este blocat în zonă pe ambele sensuri de mers. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)