Un număr de 44 de şcoli cu personalitate juridică din Harghita nu au autorizaţie de securitate la incendiu, restul fiind autorizate sau nefiind supuse procesului de autorizare, arată datele furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita. Prim-adjunctul inspectorului şef al ISU Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că 42 de şcoli cu personalitate juridică din judeţ au autorizaţie de securitate la incendiu, 44 de şcoli sunt neautorizate, iar 45 nu fac obiectul autorizării, potrivit legii. În ceea ce priveşte clădirile şcolare din judeţ, 86 sunt autorizate, 61 nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu, iar 446 nu fac obiectul autorizării. Ovidiu Dudu a explicat că şcolile care nu deţin autorizaţie nu au depus documentaţia pentru a obţine acest document. ‘În principiu, nu sunt depuse (documentele de autorizare – n.r.) Această documentaţie nu poate să o facă şcoala, trebuie să o facă un proiectant. Primăria trebuie să încheie un contract cu un proiectant, astfel încât să le facă documentaţia. Ei depun documentaţia, noi trebuie să verificăm dacă îndeplinesc toate măsurile de securitate, numărul de elevi, evacuări, dimensiuni la căi de evacuare, dar ei nu au depus documentaţia’, a atătat prim-adjunctul şefului ISU Harghita. În ceea ce priveşte şcolile care nu se supun procesului de autorizare, acestea sunt construite înainte de anul 2000 şi, dacă nu au făcut modificări structurale sau de destinaţie, nu trebuie să obţină autorizaţia de securitate la incendiu. Ovidiu Dudu a precizat că toate unităţile şcolare din judeţ, indiferent dacă sunt sau nu autorizate sau nu se supun procesului de autorizare, sunt verificate periodic de inspectorii de la ISU şi dacă sunt găsite deficienţe, se solicită remedierea acestora, printr-un plan de măsuri. El a punctat faptul că problemele identificate în timpul controalelor sunt, de regulă, punctuale, cum ar fi lipsa iluminatului de siguranţă, a stingătoarelor sau blocarea unor căi de evacuare, iar acestea sunt remediate fie pe loc, fie într-un timp cât mai scurt. Reprezentantul ISU a mai afirmat că, din punctul de vedere al securităţii la incendiu, şcolile din judeţ sunt pregătite să înceapă cursurile.