Acasă93Harghita: Un urs a omorât circa 300 de găini, în gospodării din...

Harghita: Un urs a omorât circa 300 de găini, în gospodării din comuna Sărmaş; autorităţile caută soluţii

Un urs a omorât aproximativ 300 de găini, în ultimele două săptămâni, în comuna Sărmaş, autorităţile locale încercând, până acum, fără succes, atât relocarea cât şi împuşcarea acestuia.

Primarul comunei Sărmaş, Valentin Mîndru, a declarat, pentru AGERPRES, că ultimele pagube au fost produse în noaptea de luni spre marţi, când animalul, un urs de mici dimensiuni, a ucis 60 de păsări, din două gospodării.

‘Avem un urs care se ocupă numai de ‘găinării’, cum se zice, se ocupă de găini. Ne-a omorât undeva la 300 de găini, în decurs de două săptămâni şi jumătate. Am încercat toate metodele legale de a-l înlătura, dar e foarte greu. (…) Aseară (luni seara – n.red) l-am localizat, dar nu l-am văzut, că l-am scăpat din centru, chiar lângă primărie a fost, apoi a trecut peste Mureş, peste calea ferată şi s-a dus în cealaltă parte a comunei, în satul Hodoşa şi acolo a zdrobit, pe la 2,30-3,00, vreo 60 de găini, la vreo două gospodării. (…) Le omoară, nu le mănâncă. Ţi-e groază să te uiţi la ele când ajungi acolo. De două săptămâni aproape ştiu fiecare gospodină când se trezeşte dimineaţa, că mă sună: ‘domnule primar, mi-a mâncat găinile’!’, a spus primarul din Sărmaş.

Acesta a precizat că de mai multe ori s-a întrunit comisia de intervenţie, constituită potrivit legii, dar nu s-a putut face nimic, întrucât animalul merge de la o gospodărie la alta, parcurge câţiva kilometri şi e greu de prins.

A existat o situaţie în care ursul a atacat comisia de intervenţie, sens în care s-a propus împuşcarea animalului, dar nici acest lucru nu s-a reuşit, întrucât trebuie îndeplinite condiţiile legale.

‘În ultimele două acţiuni am propus tranchilizarea şi relocarea, iar într-una din seri a atacat şi comisia şi atunci am propus împuşcarea, dar nu am reuşit. (…) Încă nu am reuşit, pentru că sunt date nişte condiţii în care îl poţi tranchiliza şi împuşca, nu poţi în orice condiţii (…) Nu ai voie să-l împuşti decât în intravilan şi în curte, unde a produs paguba. Şi când ajungem noi, el a fugit, e întuneric, noapte. Dacă nu ne lasă ziua să îl căutăm şi să-l găsim, noaptea nu se poate, asta e’, a explicat Valentin Mîndru.

Primarul bănuieşte că ursul ar fi fost crescut la orfelinatul din zona Bălan, întrucât este obişnuit să mănânce de la găini doar picioarele, capul, gâtul şi câteva organe.

El a adăugat că în continuare se caută soluţii pentru rezolvarea problemei, mai ales că oamenii din sat sunt foarte nemulţumiţi de această situaţie.

‘Trebuie obligatoriu să găsim o soluţie că aşa nu se mai poate cu el. Oamenii au înnebunit, a distrus jumătate din găinile din Sărmaş. Vă daţi seama că sunt doi, trei bătrânei, care au 10-15 găini şi le omoară toate, nu lasă nimic şi nici nu le mănâncă. Le omoară şi le lasă vraişte acolo, ţi-e şi milă când te duci dimineaţa şi vezi ce pagubă le-a făcut. Că ei cu găinile acelea, un ou şi un pic de carne, poate ieşeau din iarnă. (…) Lucrăm şi la dosarele de despăgubire, dar multe au primit după un an de zile despăgubiri, dacă au primit, că sunt care nu au primit deloc’, a mai spus Valentin Mîndru.

Şi autorităţile din Gheorgheni încearcă relocarea unui urs de mici dimensiuni care a fost văzut în oraş, în ultimele zile.

Primarul municipiului, Csergő Tibor András , a precizat pentru AGERPRES că s-a încercat, fără succes, prinderea animalului în vederea relocării, atât luni seara, cât şi marţi, dar încă nu s-a reuşit, acţiunea urmând să fie reluată, dacă animalul îşi va mai face apariţia în oraş.

În ultimele 24 ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a trimis mesaje RO-ALERT în patru situaţii de semnalare privind prezenţa urşilor în Sărmaş (3) şi Gheorgheni (1). AGERPRES / (A, AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks