Voluntarii Crucii Roşii Harghita vor duce daruri de Moş Nicolae copiilor bolnavi sau defavorizaţi din zona Ciuc, aflaţi în evidenţele acestei organizaţii, iar întreaga acţiune se va desfăşura sub semnul respectării măsurilor sanitare impuse de pandemia de COVID-19. Directoarea Crucii Roşii Harghita, Zsigmond Eva, a declarat, pentru AGERPRES, că tradiţionala acţiune de Moş Nicolae intitulată ‘Maratonul Moşului’ se va numi în acest an ‘Moşul bate la uşă’, iar voluntarii organizaţiei, îmbrăcaţi în costumul roşu-alb, vor merge la copiii aflaţi în evidenţe şi le vor oferi pachete cu dulciuri şi jucării. Dacă în alţi ani, Moşul şi spiriduşii săi alergau sute de kilometri şi ofereau cadouri copiilor întâlniţi în cale, acum voluntarii Crucii Roşii au decis să bată la uşile copiilor, să le lase darurile în ghetuţe şi să vorbească cu aceştia şi cu părinţii lor de la distanţă. De asemenea, Moşul nu va intra în apartamente, iar acolo unde copiii stau la casă, se va opri la poartă. Acţiunea se va desfăşura la sfârşitul săptămânii în Miercurea Ciuc şi în localităţi din zona Ciuc. Cei mai mulţi dintre copiii care vor primi daruri au Sindrom Down, Crucea Roşie organizând în fiecare an evenimente care le sunt dedicate. Chiar dacă în acest an Moşul a renunţat să-i îmbrăţişeze pe copii, pentru a păstra distanţa fizică, Zsigmond Eva spune că o încearcă un sentiment de bucurie că acţiunea a putut fi, totuşi, organizată. ‘Moşul bate la uşă, dar se retrage, nu mai e ca în anii trecuţi, cu mângâieri. (…) Este un sentiment şi de tristeţe, dar şi de bucurie. Sentiment de tristeţe pentru că nu putem să ne îmbrăţişăm, pentru că îmbrăţişările pentru aceşti copii contează enorm de mult, au valoarea unui pachet, a unui dar. Dar e şi un sentiment de bucurie pentru că, totuşi, am reuşit să facem acţiunea şi tocmai de aceea pachetul nu conţine numai dulciuri, ca de obicei, ci şi jucării, e mai consistent. Sperăm că anul viitor va fi mai bine, acum aceasta e situaţia şi nu avem ce să facem’, a punctat directoarea Crucii Roşii Harghita.