Acasă93Harghita: Ziua Prematurităţii, sărbătorită la SJU Miercurea Ciuc; în acest an s-au...

Harghita: Ziua Prematurităţii, sărbătorită la SJU Miercurea Ciuc; în acest an s-au născut prematur 91 de copii

Ziua Mondială a Prematurităţii, care se marchează în data de 17 noiembrie, a fost sărbătorită, miercuri, şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, unde au fost împărţite daruri mamelor şi bebeluşilor din secţiile neonatologie şi obstetrică-ginecologie, iar în cursul serii clădirea principală a spitalului va fi iluminată în violet.

Într-o postare pe pagina de Facebook a spitalului se arată că, în acest an, un număr de 91 de copii s-au născut prematur în spitalul din Miercurea Ciuc, în vreme ce anul trecut s-au înregistrat 123 de astfel de cazuri.

Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de referentul de presă al SJU, Kiss Edit, o fetiţă este cea care a petrecut cel mai mult timp în spital, în acest an, din momentul în care a venit pe lume şi până când a plecat acasă. Micuţa a stat internată 55 de zile, în perioada februarie-aprilie.

În postarea pe Facebook se arată că munca angajaţilor din secţia de neonatologie este foarte diferită faţă de îngrijirea pacienţilor adulţi, în condiţiile în care bebeluşii au nevoie de îngrijiri speciale.

‘Mângâiem burtici dureroase, consolăm mămici disperate, zâmbim când tăticul îşi ia în braţe micuţul pentru prima dată. Ne bucurăm împreună cu părinţii pentru fiecare pas spre însănătoşire. Munca noastră este foarte diferită faţă de îngrijirea pacienţilor adulţi. De multe ori grea, dar plină de succese şi fericire’, se arată în postarea de pe pagina de socializare.

În cursul serii, la fel ca şi anul trecut, clădirea spitalului va fi iluminată în violet, culoarea prematurităţii, la eveniment fiind invitaţi copiii născuţi prematur şi familiile lor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks