Hotărârea de guvern care stabileşte prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu data de 7 februarie, a fost publicată în Monitorul Oficial, stabilind, între altele, accesul tuturor persoanelor în magazinele alimentare din centrele sau parcurile comerciale, dar sunt impuse anumite condiţii.
Joi, într-o conferinţă de presă, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, afirma că hotărârea privind prelungirea stării de alertă păstrează majoritatea restricţiilor impuse de autorităţi pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, ca noutate fiind aduse câteva ajustări.
‘Hotărârea de guvern a fost aprobată în cadrul şedinţei de guvern şi prevede unele modificări, deci nu în sensul de a relaxa măsuri sau în sensul de a modifica radical măsurile, dar doar de ajustare şi continuă măsurile care există la acest moment. În acest sens, deci, pentru rata persoanelor sau procentul persoanelor care ocupă un local, sub 3 la mie, se ajunge la 50% din localul respectiv, inclusiv la teatre, la cinematografe, restaurante, deci sub 3 la mie, 50%; peste 3 la mie, 30% – lucru care este acum, numai că era o diferenţă între restaurante şi alte entităţi şi acum se tratează egal, deci 50% sub 3 la mie şi 30% peste 3 la mie. La acest moment, putem spune că peste tot rămâne 30% gradul de ocupare, respectând toate celelalte măsuri care au fost şi până acum’, a explicat Raed Arafat.
Acesta s-a referit şi la accesul în magazinele din mall-uri care comercializează alimente.
‘Un alt aspect de ajustare este permiterea accesului tuturor persoanelor în interiorul operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor alimentare de bază, situaţi în centrele şi parcurile comerciale, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în şi din acestea, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 4 metri pătraţi raportat la suprafaţa destinată vânzării pentru fiecare persoană, şi este limitat numărul coşurilor de cumpărături la numărul maxim de persoane ce poate avea acces’, a adăugat el.
Până în prezent, în centrele comerciale unde existau în interior magazine alimentare, accesul era permis numai persoanelor vaccinate.
‘După mai multe discuţii care au avut loc inclusiv la nivel înalt, cu domnul prim-ministru şi cu operatorii economici, s-a ajuns la soluţia că dacă există un culoar dedicat, controlat, de intrare, deplasare şi ieşire, se poate merge în condiţiile în care se merge la celelalte magazin alimentare, dar va trebui stabilit clar: 4 metri pătraţi per persoană, luând în considerare numai spaţiul de vânzare, ce înseamnă că se face calcul, să iasă din calcul la suprafaţa respectivă rafturile, zonele de expunere şi rămân numai zonele în care circulă oamenii, de fapt. Acolo se calculează, la 4 metri pătraţi pe persoană şi ca să fie controlabilă situaţia, dacă există 50 de persoane limită, atunci sunt 50 de cărucioare. Fiecare persoană intră cu căruciorul şi pleacă cu căruciorul, îl lasă afară şi poate intra altă persoană, dacă se atinge numărul maxim de persoane’, a arătat Arafat.
Acesta a subliniat că, în rest, ‘toate măsurile, toate aspectele care au fost până acum au fost prelungite timp de o lună, începând cu 7 februarie’.
HG aprobată joi de Guvern prevede, de asemenea, că portul măştii de protecţie de tip medical sau de tip FFP 2, astfel încât să acopere gura şi nasul, rămâne obligatoriu în toate spaţiile închise şi deschise.