AcasăStiri generaleHochei pe gheaţă: Valoarea francizelor din NHL a scăzut din cauza pandemiei...

Hochei pe gheaţă: Valoarea francizelor din NHL a scăzut din cauza pandemiei de coronavirus, conform Forbes

Valoarea medie a francizelor din Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL) a scăzut pentru prima oară din 2001 din cauza pandemiei de coronavirus care le-a afectat veniturile, conform revistei americane Forbes, citată de Reuters. Cu doar 85% din meciurile sezonului regulat disputate în faţa fanilor, iar apoi cu întreg play-off-ul derulat pe teren neutru la Edmonton şi cu porţile închise, francizele au pierdut venituri mai ales din vânzarea biletelor şi contractele comerciale, iar valoarea lor de piaţă s-a redus cu 2%. Forbes susţine că diminuarea valorii francizelor a fost cauzată şi de startul întârziat al sezonului 2020/2021, care nu are o dată oficială dar este preconizat pentru mijlocul lunii ianuarie. Ca urmare a acestor factori, valoarea medie a celor 31 de francize din NHL a scăzut cu 2% în sezonul 2019-2020, respectiv cu 653 milioane dolari, în timp ce veniturile ligii au totalizat 4,4 miliarde dolari, în scădere cu 14% faţă de sezonul anterior. New York Rangers rămâne cea mai valoroasă franciză a NHL pentru al şaselea an consecutiv, cu o estimare de 1,65 miliarde dolari, la fel ca în anul precedent datorită în special drepturilor de televizare. Top 5 al celor mai valoroase francize NHL este completat de Toronto Maple Leafs (1,5 miliarde dolari), Montreal Canadiens (1,34 miliarde), Chicago Blackhawks (1,1 miliarde) şi Boston Bruins (1 miliard). Câştigătoarea Cupei Stanley şi campioana din sezonul trecut, Tampa Bay Lightning, ocupă locul 21 pe listă, cu o valoare de piaţă de 460 milioane dolari, neschimbată faţă de sezonul precedent.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks