Opt unităţi din învăţământul preuniversitar din judeţul Cluj vor funcţiona în scenariul roşu, ca urmare a schimbării situaţiei epidemiologice în judeţ, a informat, marţi, Prefectura. ‘Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a aprobat aseară (luni – n.r.) câteva modificări de scenarii privind funcţionarea unităţilor de învăţământ din judeţ, ca urmare a schimbării situaţiei epidemiologice, la propunerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Cluj. (…) După ultima hotărâre a CJSU Cluj, opt unităţi de învăţâmânt preuniversitar din judeţ funcţionează pe scenariul trei’, a declarat prefectul Mircea Abrudean. Potrivit acestuia, unităţile de învăţământ din comuna Aghireşu intră de miercuri pe scenariul unu de funcţionare, iar cele din comuna Mintiu Gherlii trec pe scenariul trei, ca urmare a depăşirii ratei de incidenţă de trei cazuri la mia de locuitori. Alte două unităţi de învăţământ din municipiile Dej şi Turda vor funcţiona după scenarii modificate. Astfel, Şcoala Postliceală ‘Louis Pasteur’ Dej trece la scenariul trei de funcţionare, iar Grădiniţa cu program prelungit ‘Prichindelul Isteţ’ Turda – la scenariul unu. Prefectura a precizat că evoluţia epidemiologică la nivelul judeţului va fi evaluată constant de autorităţi, iar modificarea scenariilor de funcţionare a unităţilor de învăţământ, precum şi alte măsuri necesare pentru reducerea riscului de îmbolnăvire în rândul comunităţii vor fi luate imediat ce situaţia o va impune.