AcasăStiri generaleHunedoara: Accesul în Primăria Deva este permis doar persoanelor vaccinate sau cu...

Hunedoara: Accesul în Primăria Deva este permis doar persoanelor vaccinate sau cu test negativ la COVID-19

Accesul în sediul Primăriei Deva este permis, de vineri, doar persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 sau celor care au un test negativ referitor la infecţia cu virusul SARS-CoV-2, potrivit unei hotărâri adoptate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Deva.

Măsura restricţionării accesului nu se aplică angajaţilor Primăriei Deva şi celor ai serviciilor publice din subordinea Consiliului Local Deva.

Turiştii care doresc să urce cu telecabina pe Dealul Cetăţii Deva vor trebui să dovedească faptul că s-au vaccinat sau pot prezenta un test negativ la COVID-19. Telecabina va funcţiona la jumătate din capacitate.

În plus, Complexul de piscine Aqualand se va închide pentru public până la o decizie viitoare a CLSU Deva.

Şedinţele Consiliului Local al Municipiului Deva se vor desfăşura în sistem online, iar audienţele cu cetăţenii sunt suspendate până la emiterea unor noi reglementări.

De asemenea, începând de vineri documentele vor putea fi depuse la Primărie şi în sistem online, prin fax sau poştă, până la încetarea stării de alertă.

Toate persoanele care vor utiliza transportul public local în comun sunt obligate să poarte mască de protecţie sanitară, iar mijloacele de transport în comun vor fi utilizate la jumătate din capacitate. Acţiunea de dezinfecţie în autobuzele locale se va realiza zilnic, la finalul programului de lucru.

Incidenţa cazurilor de COVID-19 a fost calculată vineri, în municipiul Deva, la o valoare de 7,39 la mia de locuitori.

Pe ansamblul judeţului Hunedoara acest indicator are o valoare de 4,59 la mia de locuitori, relevă datele Direcţiei de Sănătate Publică. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks