Alpinistul Adrian Ahriţculesei a reuşit să cucerească vârful Mount Sidley (4.285 m), din Antarctica, şi să finalizeze astfel ‘Circuitul celor 7 vulcani’, devenind primul bărbat din România care îşi înscrie în palmares o asemenea performanţă, a anunţat joi managerul sportivului, Adrian Ştefan Jurcă.
‘Am primit un mesaj de la Adrian, în care ne transmite că a ajuns în vârf şi că este bine, sănătos. Meritul este, în totalitate, al lui. Performanţa sa a fost stabilită, cel mai probabil, miercuri dimineaţa. În mesaj scrie că se află în tabăra de la 3.200 de metri. Le mulţumim tuturor celor care au contribuit la această reuşită’, a declarat, pentru AGERPRES, managerul sportivului.
Apropiaţii săi nu cunosc mai multe detalii deoarece comunicarea este greoaie şi se poate realiza doar cu un telefon prin satelit.
Reuşita sportivului de 38 de ani, din Petroşani, survine după câteva zile în care membrii expediţiei internaţionale din care face parte au fost blocaţi în baza Union Glacier din Antarctica, din cauza viscolului şi a vântului care a suflat cu peste 100 de km/h.
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat, pe 4 ianuarie, spre Antarctica, unde şi-a propus să cucerească Muntele Sidley (4.285 m) şi să încheie astfel ‘Circuitul celor 7 vulcani’.
Tânărul din Petroşani, a ajuns pe 6 ianuarie în oraşul Punta Arenas, din Chile, unde s-a întâlnit cu organizatorii expediţiei din Antarctica.
Alpinistul a dus cu el două bagaje a câte 20 de kilograme, în care a aşezat echipamentul necesar pentru a putea rezista la temperaturile de la Polul Sud. Echipamentul, de la geacă până la sacul de dormit, a fost produs pe comandă specială în România.
Expediţia a fost prevăzută să aibă loc în perioada 6-21 ianuarie, iar costurile ei se ridică la aproximativ 70.000 de dolari.
Adrian Ahriţculesei se va întoarce în ţară pe 24 ianuarie.
Absolvent al Facultăţii de educaţie fizică şi sport din Timişoara, alpinistul lucrează ca optometrist la o firmă din Petroşani.
‘Circuitul celor 7 vulcani’ presupune escaladarea celor mai înalţi vulcani de pe cele şapte continente, iar Adrian Ahriţculesei a reuşit să cucerească vârfurile Damavand (5.609 metri) – Iran, Asia, Mount Giluwe (4.367 m) – Oceania şi Australia, Pico de Orizaba (5.636 m) – America de Nord, Elbrus (5.642 m) – Europa, Ojos del Salado (6.893 m) – America de Sud, Kilimanjaro (5.895 m) – Africa, ultimul fiind Mount Sidley – Antarctica (4.285 m).
Prima femeie din România care a reuşit acest circuit a fost Crina ‘Coco’ Popescu, în anul 2012, când avea doar 16 ani.