Poliţiştii, jandarmii şi reprezentanţii instituţiilor sanitare din judeţul Hunedoara au aplicat, în ultimele 24 de ore, amenzi în valoare de 23.800 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară menite să prevină răspândirea noului coronavirus, a informat, joi, Instituţia Prefectului. ‘Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate în judeţul Hunedoara în ultimele 24 de ore este 23.800 lei, inclusiv pentru persoane fizice care au organizat activităţi în spaţiul public sau privat pentru care au fost instituite interdicţii sau restricţii’, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara. Au fost verificate aproape 700 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală. Dintre acestea, 147 nu au respectat aceste măsuri şi au fost amendate cu suma totală de 11.500 lei. Totodată, a crescut numărul controalelor efectuate în mijloacele de transport public în comun, 108 autobuze şi microbuze fiind verificate de efectivele angrenate în aceste acţiuni. De asemenea, au fost controlate 123 de restaurante, terase sau unităţi de tip fast-food. La acţiuni au participat 287 poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi reprezentanţi ai ministerelor Muncii, Sănătăţii şi Transporturilor. ‘Prefectul Vasilică Potecă recomandă locuitorilor judeţului Hunedoara să respecte în continuare măsurile de distanţare fizică, să poarte mască de protecţie şi să respecte normele de igienă şi de conduită sanitară, pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur’, se menţionează în comunicat. Controalele vor continua şi în următoarea perioadă.