Poliţia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au declanşat anchete în cazul unui profesor care predă la două licee din municipiul Hunedoara şi care apare într-un filmuleţ cu un conţinut obscen ce a fost distribuit, de câteva zile, pe internet.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, cadrul didactic este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, după ce filmuleţul ar fi fost trimis unei tinere cu vârsta sub 18 ani.
‘La data de 30 septembrie 2022, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la apariţia în mediul online a unor imagini obscene trimise de către un bărbat, în luna mai a acestui an, unei minore. Cercetările efectuate de către poliţişti sunt în curs de desfăşurare pentru lămurirea întregii stări de fapt. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor’, a informat sâmbătă IPJ Hunedoara.
Cazul se află în atenţia conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, care a constituit o comisie de verificare şi a declanşat procedura de cercetare disciplinară prealabilă a situaţiei apărute la cele două licee din municipiul Hunedoara.
‘În urma sesizării ISJ Hunedoara de către conducerea Colegiului Naţional ‘Iancu de Hunedoara’ referitor la unele mesaje scrise şi audio-video difuzate pe diferite reţele de socializare, al căror presupus autor este considerat un cadru didactic angajat pe perioadă determinată, încadrat în anul şcolar 2022 – 2023 cu 4 ore/săptămână la unitatea de învăţământ amintită şi 6 ore/săptămână la Liceul Teoretic ‘Traian Lalescu’ Hunedoara, conducerea ISJ Hunedoara a constituit o comisie de verificare pentru analizarea situaţiei şi a mesajelor incriminatoare difuzate. De asemenea, în cadrul celor două unităţi de învăţământ amintite s-a demarat procedura de cercetare disciplinară prealabilă, analizându-se faptele’, se precizează într-un comunicat al instituţiei.
Comisia constituită la nivelul ISJ Hunedoara coordonează desfăşurarea cercetărilor disciplinare, iar în paralel a recomandat conducerii celor două licee să sesizeze Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara şi organele de urmărire penală, după caz.
Măsurile luate vor fi prezentate la finalizarea cercetărilor, a menţionat ISJ Hunedoara.