Free Porn
xbporn
Acasă93Hunedoara: Aproape 600 de persoane din Deva vor primi ajutoare de încălzire...

Hunedoara: Aproape 600 de persoane din Deva vor primi ajutoare de încălzire pe luna noiembrie

Un număr de 572 de cereri au fost înregistrate, în perioada 1-20 noiembrie, la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Deva, pentru acordarea ajutorului de încălzire şi a suplimentului pentru energie, în conformitate cu prevederile Legii consumatorului vulnerabil, care se aplică de la 1 noiembrie, a informat luni administraţia locală.

Solicitanţii vor primi subvenţiile începând cu luna noiembrie.

‘Din totalul cererilor, 67% au fost depuse de către persoane singure şi doar o treime, 33%, de către familii. Pe de altă parte, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, majoritatea covârşitoare a solicitanţilor, 84%, utilizează gaze naturale, în timp ce alţi 9% folosesc energie electrică, iar 7%, combustibili solizi sau petrolieri’, a precizat Primăria Deva.

Ajutorul se acordă familiilor cu un venit mediu net lunar de până la 1.386 de lei/persoană şi persoanelor singure cu venit mediu net lunar de până la 2.053 de lei.

DAS Deva primeşte, în continuare, solicitări în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului de energie. Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, însoţite de documentele doveditoare, pot fi depuse la sediul Direcţiei, online sau prin poştă.

Persoanele care depun cereri până în data de 20 decembrie beneficiază de subvenţii începând cu luna decembrie 2021, în timp ce solicitările depuse după termenul menţionat vor fi soluţionate începând cu luna ianuarie 2022.

Actele necesare pentru obţinerea ajutorului de încălzire şi a suplimentului pentru energie, valoarea acestora, precum şi lista bunurilor care conduc la excluderea acordării subvenţiilor pot fi consultate pe site-ul Primăriei Deva, www.primariadeva.ro, la secţiunea Direcţia de Asistenţă Socială, de unde pot fi descărcate şi formularele necesare.

Până în prezent, peste 1.100 de persoane au solicitat DAS Deva formularele necesare în vederea solicitării ajutorului pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece 2021-2022. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks