Prefectura Hunedoara a deschis, joi, la Petroşani, un Birou regional pentru înmatriculări şi permise auto, acesta urmând să deservească peste 130.000 de locuitori ai judeţului care locuiesc în zona Văii Jiului.
Măsura vine în sprijinul populaţiei din zonă care, până acum, era nevoită să parcurgă peste 100 de kilometri din Valea Jiului până la Deva pentru a-şi rezolva problemele legate de înmatricularea maşinilor sau obţinerea unui permis de conducere.
‘Prefectul judeţului, Călin Petru Marian, le-a spus celor prezenţi că deschiderea acestui serviciu pentru Valea Jiului, care va funcţiona în regim permanent, constituie un pas important către oamenii din întreaga regiune, care până acum trebuiau să parcurgă drumul până la Deva pentru a depune sau obţine diferite documente referitoare la premise sau la înmatriculări’, a informat Instituţia Prefectului Hunedoara.
Biroul din Petroşani al Serviciului Public Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va funcţiona de luni până vineri, între orele 9,00-15,00, iar joia programul este între orele 9,00-17,00.
Biroul regional va procesa documentele cetăţenilor care trăiesc în zona Văii Jiului, dar şi pe cele ale locuitorilor din Băniţa, Baru şi zona oraşului Haţeg.
‘Voi face tot ce îmi stă în putere ca oamenii să aibă parte de cele mai bune condiţii şi să fie scutiţi de drumuri costisitoare pentru rezolvarea unor probleme birocratice, inclusiv în ceea ce priveşte susţinerea, la Petroşani, a examenului teoretic pentru permisul auto ori readucerea aici a Serviciului de Paşapoarte’, a transmis, la rândul său, primarul municipiului, Tiberiu Iacob Ridzi.
La inaugurarea biroului regional au mai fost prezenţi subsecretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Claudia Benchescu şi deputatul PNL Vetuţa Stănescu.