Primăria Hunedoara a reuşit să obţină o finanţare în valoare de circa 20 de milioane de lei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cu ajutorul căreia vor fi extinse lucrările actuale de reabilitare şi restaurare a Castelului Corvinilor, din localitate.
Fondurile vin în completarea unei finanţări europene în sumă de 5 milioane de euro prin care, în prezent, sunt realizate ample lucrări de consolidare şi reabilitare a mai multor zone din cadrul monumentului medieval din Hunedoara.
‘Castelul Corvinilor este, fără îndoială, cel mai important obiectiv turistic din judeţ şi principalul motor economic al zonei. De aceea, facem tot ce ne stă în putinţă ca să continuăm reabilitarea lui şi să atragem tot mai mulţi turişti în Hunedoara. Am mai spus-o, şi în alte rânduri, că nu ne vom rezuma doar la acel proiect de 5 milioane de euro. Tocmai de aceea ne-am dorit să obţinem finanţare suplimentară şi pentru lucrări de restaurare şi conservare la zone ale edificiului, care nu au putut fi cuprinse în actualul proiect’, a declarat joi primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Datorită noii finanţări se vor putea continua şi extinde lucrările actuale de reabilitare şi restaurare din mai multe zone ale castelului, cum ar fi frescele exterioare de pe Turnul Buzdugan, Turnul vechi de Poartă şi Turnul Pustiu ori subsolurile Sălii Cavalerilor, Bastionului Alb şi Bucătăriei nobiliare, elemente apreciate de specialişti ca fiind de o valoare artistică şi istorică excepţionale.
De asemenea, se doreşte înlocuirea pardoselii din Sala Cavalerilor cu una nouă, identică cu cea existentă, precum şi recrearea picturilor de pe peretele Loggia Mathia, conform documentelor aflate în arhive.
În proiect mai este inclusă, printre altele, refacerea podurilor de acces, crearea unui nou sistem de iluminat arhitectural şi a unui nou sistem video în întreg castelul.
Primarul municipiului Hunedoara a menţionat că vor mai fi depuse şi alte proiecte care vor avea ca pol de interes Castelul Corvinilor, cum ar fi restaurarea şi valorificarea turistică a Curţii Husarilor, realizarea unui parc tematic în imediata apropiere a castelului, respectiv înfiinţarea unui muzeu etnografic în zona aflată între Muzeul Casa Breslelor şi strada Voinii.
‘Sunt convins că vom obţine finanţări europene şi pentru aceste proiecte, care nu vor face decât să îi redea strălucirea celui mai frumos castel medieval din România’, a conchis Bobouţanu.
Castelul Corvinilor a fost vizitat, în anul 2019, înainte de pandemie, de peste 400.000 de turişti.