Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara propune găsirea unor modalităţi prin care transportul în comun între localităţile dintr-un judeţ să poată fi subvenţionat din fonduri publice, în contextul în care sunt deja trasee de pe care firmele de profil s-au retras afirmând că nu mai sunt rentabile din cauza numărului mic de călători.
Preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a declarat, marţi, că problema este una la nivel naţional, deoarece, în lipsa unui cadru legal, administraţiile judeţene nu pot aloca sume pentru sprijinirea unei rute de transport spre localităţile cu un număr mic de oameni. În acest context, localnicii riscă să rămână izolaţi deoarece nu mai sunt firme care să asigure maşini pe anumite trasee de utilitate publică.
‘Transportul între localităţi este o problemă în toate judeţele ţării. Chiar astăzi (marţi, n.r.) au fost la mine în audienţă zece persoane şi primarul comunei Peştiş, în problema transportului în comun. Deoarece nu mai sunt suficienţi călători, operatorii care au câştigat un anume traseu funcţionează în pierdere şi s-au retras de pe acea rută’, a spus preşedintele CJ Hunedoara.
El a menţionat că are programată o întâlnire cu toţi parlamentarii judeţului Hunedoara pentru a le solicita sprijinul în elaborarea şi aprobarea unui act normativ prin care consiliile judeţene să poată sprijini financiar operatorii de transport public care efectuează curse spre zone izolate, cu mai puţini călători.
‘Se poate iniţia un proiect de lege prin care transportul local să fie subvenţionat atât de către primării, cât şi de consiliul judeţean. Acum nu avem un cadru legal pentru susţinerea transportului, iar la un control al Curţii de Conturi am putea fi nevoiţi să plătim, din buzunar, sumele alocate. Sper ca Parlamentul să înţeleagă că este un proiect care vine în sprijinul tuturor cetăţenilor’, a menţionat Nistor.
Potrivit acestuia, în judeţul Hunedoara sunt deja trei localităţi din mediul rural în care oamenii se confruntă cu probleme în asigurarea transportului spre oraşe, după ce firmele de profil s-au retras de trasee apreciate ca nerentabile.