Doi bărbaţi, în vârstă de 21, respectiv 36 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti fiind acuzaţi că ar fi furat 300 de kilograme de porumb şi 200 de kilograme de mălai de la un saivan din localitatea Geoagiu, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Aceleaşi persoane mai sunt bănuite că ar fi intrat în locuinţa unui cioban de unde ar fi sustras 300 de lei.
‘În ambele cauze, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar în urma activităţilor investigative au identificat patru persoane bănuite de comiterea infracţiunilor sesizate’, a precizat sursa citată.
Poliţiştii au efectuat, marţi, trei percheziţii la domiciliile unor suspecţi, prilej cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă necesare în cadrul anchetei.
Doi dintre cei bănuiţi de comiterea furturilor, în vârstă de 21 şi de 36 de ani, ambii din Geoagiu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi magistraţilor, în vederea dispunerii măsurilor legale.