Doi bărbaţi cu vârstele de 31 şi 33 de ani, din Hunedoara, au fost arestaţi preventiv, marţi, într-un dosar de cercetare penală deschis după ce, în luna septembrie, au jefuit locuinţa unei familii din localitatea Peştişu Mare, o femeie şi doi copii, care se aflau în casă, fiind legaţi de mâini şi de picioare, pe gură aplicându-li-se bandă adezivă.
Fapta s-a produs pe timp de noapte, iar hoţii au furat din casă 37.000 de lei, mai multe bijuterii şi ceasuri. Suspecţii şi-au acoperit faţa cu cagule şi au purtat mănuşi pentru a nu fi identificaţi.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, cei doi suspecţi au fost prinşi în urma unei acţiuni de amploare desfăşurate pe raza municipiului Hunedoara, prilej cu care au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare.
‘Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că cei doi bărbaţi, la data de 3 septembrie 2022, au pătruns într-o locuinţă situată în cartierul Peştişul Mare, din Hunedoara, unde au exercitat acţiuni violente împotriva persoanei vătămate, o femeie în vârstă de 64 de ani şi a nepoţilor acesteia, în vârstă de 8 şi de 10 ani, pe care i-au lipsit de libertate în mod ilegal, legându-le mâinile şi picioarele şi aplicându-le bandă adezivă pe gură, după care au sustras din locuinţă 37.000 de lei, mai multe bijuterii, ceasuri şi alte bunuri’, a precizat sursa citată.
După sustragerea acestor valori, bărbaţii au părăsit locuinţa lăsând femeia şi copiii legaţi, cele trei victime fiind găsite la scurt timp de un membru al familiei, care a alertat poliţiştii.
‘Ancheta poliţiştilor a fost deosebit de complexă, faptele fiind comise pe timp de noapte, iar cei doi hunedoreni, pentru a nu putea fi identificaţi, au avut feţele acoperite cu cagule, iar pe mâini au purtat mănuşi’, a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Familia jefuită de către cei doi bărbaţi este cunoscută în zonă pentru produsele de carmangerie.
Suspecţii au primit, marţi, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate.