AcasăStiri generaleHunedoara: Doi biciclişti, tată şi fiu, găsiţi de echipele de salvare în...

Hunedoara: Doi biciclişti, tată şi fiu, găsiţi de echipele de salvare în Retezat, după 10 ore de căutări

Doi biciclişti, tată şi fiu, care s-au rătăcit duminică în masivul Retezat, au fost găsiţi, luni, după mai mult de 10 ore de căutări efectuate de echipe ale jandarmilor montani şi ale salvamontiştilor, victimele prezentând o stare avansată de epuizare fizică, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara.

Cei doi au plecat duminică după-amiază cu bicicletele de la Barajul Gura Apelor, din zona Râul Mare Retezat, spre Poiana Pelegii din Parcul Naţional Retezat. După şase ore, soţia bărbatului a anunţat autorităţile, prin numărul de urgenţă 112, pentru că nu mai ştia nimic despre fiul şi soţul ei.

O echipă de jandarmi montani de la posturile Nucşoara şi Râu de Mori şi cinci salvamontişti din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara au pornit în căutarea celor doi biciclişti.

În urma operaţiunilor care s-au întins pe mai bine de 10 ore, echipele de căutare i-au găsit pe cei doi la aproximativ patru kilometri de barajul Gura Apelor. Turiştii nu necesitau îngrijiri medicale, dar se aflau într-o stare avansată de epuizare fizică.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks