Două pistoale cu glonţ, două grenade şi peste 500 de elemente de muniţie au fost descoperite în locuinţa unui bărbat din municipiul Vulcan, suspectul fiind reţinut preventiv de către poliţişti fiind acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, a informat marţi IPJ Hunedoara.
Armele şi muniţia au fost descoperite în urma unor percheziţii efectuate la trei adrese de către poliţiştii Serviciul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Hunedoara, împreună cu colegii lor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
‘În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit la adresele folosite de persoana bănuită, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care locuia fără forme legale în municipiul Vulcan: două pistoale cu glonţ şi mai multe componente de arme de diferite tipuri (peste 500 de elemente de muniţie constând în cartuşe de diferite calibre, tuburi de cartuşe şi capse de iniţiere), precum şi două elemente de muniţie tip grenade. Armele şi muniţia deţinute ilegal au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor’, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara, remis AGERPRES.
Din cercetări poliţiştii au stabilit faptul că armele, componentele de arme şi elementele de muniţie găsite la percheziţie ar fi fost introduse ilegal în ţară, în perioada octombrie – noiembrie 2021, de către bărbat, fără a fi declarate organelor vamale şi ar fi fost deţinute fără drept de acesta.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului, faţă de care a fost luată măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, în vederea luării măsurilor preventive.
Activităţile procedurale se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Hunedoara, ce vizează săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al SIAS, Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, precum şi al Serviciului Român de Informaţii. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)