AcasăStiri generaleHunedoara: Elevii din Deva vor primi bursele şcolare pe două luni

Hunedoara: Elevii din Deva vor primi bursele şcolare pe două luni

Peste 3.700 de elevi din municipiul Deva vor primi bursele şcolare aferente lunilor septembrie şi octombrie, pentru plata acestora urmând să fie virată de la bugetul local, luni, 23 noiembrie, o sumă de 358.000 de lei în conturile celor zece unităţi de învăţământ de stat din oraş. Potrivit primarului municipiului Deva, Florin Oancea, vor fi achitate un număr de 3.712 burse şcolare pentru care au fost alocate fonduri în valoare de 358.666 lei. Astfel, vor fi plătite 26 de burse de performanţă, fiecare cu o valoare de 130 de lei pe lună, 2.650 de burse de merit, în cuantum de 120 de lei pe lună, şi 56 de burse de studiu, de câte 110 lei pe lună. De asemenea, pentru elevii care fac parte din familii cu venituri reduse au fost stabilite 980 de burse de ajutor social, în valoare de 100 de lei pe lună. Criteriile de acordare a burselor, indiferent de categorie, se stabilesc anual, de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ. Pentru a beneficia de burse, elevii vor trebui să-şi îndeplinească integral activităţile şcolare. În total, pentru anul şcolar 2020-2021, Primăria Deva va acorda de la bugetul local un număr de 19.540 de burse şcolare, în valoare totală de 1,89 milioane lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks