Aproximativ 200 de hectare de terenuri agricole şi păşuni au fost inundate miercuri de apele râului Crişul Alb în zona comunei Vaţa de Jos din judeţul Hunedoara, autorităţile judeţene locale şi judeţene fiind prezente la faţa locului pentru evaluarea pagubelor şi prevenirea altora noi.
Prefectul judeţului, Călin Marian, şi membri ai Grupului de Suport Tehnic din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat în zona afectată de inundaţii, la sediul Primăriei Vaţa de Jos fiind convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Hunedoara, Lucian Morogan, din cauza precipitaţiilor căzute în ultimele 24 de ore, apele râului Crişul Alb s-au revărsat peste mai multe terenuri agricole şi păşuni.
De asemenea, în zona localităţii Mihăileni a fost semnalată o alunecare de teren.