Mai multe locuinţe din municipiile Petroşani şi Vulcan, dar şi un segment de 20 de metri de pe DN 66 A, la ieşirea din Petroşani, au fost afectate de ploile care au căzut sâmbătă în zona Văii Jiului. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, probleme au fost semnalate şi în partea de nord a judeţului, unde reţeaua de alimentare cu energie electrică din cinci localităţi a fost avariată din cauza fenomenelor meteo extreme. Trei echipaje ale Detaşamentului de pompieri Petroşani lucrează în prezent la evacuarea apei care a intrat în şapte garsoniere aflate într-un bloc de pe Aleea Muncii, din Vulcan, şi în alte opt gospodării de pe strada Radu Şapcă din cartierul Aeroport, în Petroşani. ‘Inundarea imobilelor s-a produs ca urmare a suprasolicitării sistemului de canalizare, ce nu a făcut faţă cantităţilor însemnate de precipitaţii. Pompierii acţionează cu motopompe şi autospeciale pentru evacuarea apei din zonele inundate’, precizează ISU Hunedoara. Conform Prefecturii Hunedoara, se înregistrează probleme şi la staţia de tratare a apei care deserveşte oraşul Petrila şi o parte a municipiului Petroşani. De asemenea, DN 66 A, la ieşirea din municipiul Petroşani, a suferit surpări pe un segment de aproximativ 20 de metri, în dreptul Stadionului Jiul, ca efect al infiltrării apei de ploaie, din reţeaua de canalizare, sub covorul asfaltic. Circulaţia pe acest tronson se desfăşoară cu restricţii şi este supravegheată de Poliţia Rutieră din Petroşani. Primăria Petroşani împreună cu pompierii şi poliţiştii din Valea Jiului monitorizează în continuare situaţia creată de ploile abundente. Fenomenele meteo produse în ultimele ore au generat avarii şi la reţeaua de curent în localităţile Dumbrava de Sus, Buceş, Blăjeni, Tomeşti şi Bulzeştii de Sus, din nordul judeţului Hunedoara. Întreg judeţul Hunedoara se află sub incidenţa codului portocaliu de ploi abundente şi instabilitate atmosferică în intervalul 26 septembrie, ora 11,00, – 27 septembrie, ora 3,00.