Masca de protecţie va trebui purtată obligatoriu în toate spaţiile deschise situate pe o rază de 100 de metri în vecinătatea unităţilor de învăţământ din judeţul Hunedoara, potrivit unei hotărâri luate vineri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), cu scopul prevenirii infecţiilor cu noul coronavirus. Masca de protecţie va trebui purtată astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani, începând de luni până vineri, între orele 7,45 şi 20,00. Hotărârea CJSU Hunedoara mai prevede ca toţi angajaţii din spitalele judeţului, de la Serviciul de Ambulanţă, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi cei de la centrele rezidenţiale de îngrijiri să fie testaţi RT-PCR atunci când se întorc la serviciu după ce au fost plecaţi în concediu, învoiri sau zile de recuperări. Membrii CJSU au mai decis intensificarea activităţilor de control în pieţe, târguri şi mijloace de transport în comun. ‘Potrivit documentului semnat de prefectul judeţului, Petru Călin Marian, preşedintele CJSU, în urma analizării datelor privind incidenţa cumulată a cazurilor pozitive în ultimele 14 zile, de 3/1.000 de locuitori, în judeţul Hunedoara nu sunt situaţii unde sunt depăşiri şi nu este necesară instituirea carantinei zonale’, se arată într-o informare a Prefecturii Hunedoara, remisă AGERPRES. Situaţia cazurilor pozitive a căror incidenţă pentru fiecare localitate depăşeşte valoarea de 1,5 /1.000 de locuitori va fi analizată la începutul săptămânii viitoare. În funcţie de rezultate, vor fi stabilite măsurile care se impun în ceea ce priveşte unele activităţi comerciale cu publicul. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă)