Minerii care s-au blocat în subteranul exploatării de cărbune Livezeni, nemulţumiţi de plata cu întârziere a salariilor, au încheiat protestul vineri seara, după ce au aflat rezultatul negocierilor purtate în cursul zilei la Bucureşti, când li s-au dat asigurări că drepturile băneşti vor fi achitate săptămâna viitoare, mai devreme de data de 26 februarie. ‘Au ieşit la suprafaţă şi s-au îndreptat spre casele lor. Au rămas doar angajaţii care asigură inspecţiile pentru siguranţa locurilor de muncă, pentru măsurarea noxelor din subteran, pentru evacuarea apelor. Sunt 16 persoane care asigură siguranţa locurilor de muncă’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul EM Livezeni, Sebastian Durbacă. Activitatea de producţie a minei va fi reluată luni dimineaţa, la schimbul întâi. Aproximativ o sută de mineri de la exploatarea Livezeni protestau vineri în subteran, nemulţumiţi de întârzierea salariilor, ei raliindu-se astfel acţiunilor declanşate, în urmă cu două zile, de colegii lor de la Mina Lupeni. Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Cristian Roşu, a anunţat vineri, după o serie de întâlniri avute la Bucureşti cu premierul Florin Cîţu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi cu secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Lucian Heiuş, că minerii îşi vor primi salariile integral săptămâna viitoare, mai devreme de termenul anunţat pentru 26 februarie.