Municipiile Brad şi Petroşani, precum şi oraşul Simeria vor intra, cel mai probabil, de marţi, în carantină pentru o perioadă de 14 zile, după ce incidenţa cazurilor de COVID-19 în cele trei localităţi a depăşit valoarea de 6 la mia de locuitori, decizia fiind votată luni de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Hunedoara.
Potrivit prefectului judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian, CJSU a stabilit ca măsura de carantinare să intre în vigoare de marţi dimineaţa, de la ora 8,00, autorităţile locale fiind înştiinţate despre acest lucru.
‘Cele trei oraşe vor intra în carantină de marţi dimineaţa, de la ora 8,00. Hotărârea CJSU Hunedoara va fi publicată în Monitorul Oficial’, a spus prefectul.
La rândul său, directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, a precizat că autorităţile au efectuat duminică analizele de risc pentru Brad, Petroşani şi Simeria şi au înaintat datele la INSP, avizul instituţiei fiind primit în cursul serii de duminică.
‘Am făcut, duminică, analizele de risc pentru oraşul Simeria şi municipiile Brad şi Petroşani. Au fost transmise la INSP. Avizul a venit aseară târziu, după ora 22,00. Luni s-a votat în CJSU carantinarea celor trei localităţi. Aşteptăm publicarea în Monitorul Oficial şi, cel mai probabil, de mâine dimineaţă (marţi dimineaţa, n.r.), hotărârea va intra în vigoare. Carantina va fi pentru 14 zile’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al DSP Hunedoara.
Conform datelor oficiale, în judeţul Hunedoara incidenţa cazurilor de COVID-19 a fost de 4,25 la o mie de locuitori, în municipiul Brad – 6,47 la mie, Petroşani – 6,01 la mie, iar în Simeria – 6,04 la mia de locuitori.