Municipiul Orăştie va intra în carantină, începând de duminică, de la ora 8,00, după ce incidenţa cazurilor de COVID-19 pentru ultimele 14 zile depăşind valoarea de 6 la mia de locuitori, a informat sâmbătă Prefectura Hunedoara.
Carantina a fost instituită pentru o perioadă de 14 zile, decizia fiind luată sâmbătă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Hunedoara şi votată în unanimitate.
‘Prin hotărârea nr. 49 din 27.03.2021, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă-Hunedoara solicită Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei emiterea Ordinului Comandantului Acţiunii privind instituirea măsurii de carantinare zonală, începând cu data de 28.03.2021, ora 08,00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru municipiul Orăştie, judeţul Hunedoara. În această localitate incidenţa cazurilor confirmate cu infecţie SARS- CoV-2 în ultimele 14 zile depăşeşte 6/1000 locuitori, iar analizele de risc epidemiologic efectuate de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara şi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că se impune măsura carantinării’, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara, remis AGERPRES.
Conform hotărârii luate de CJSU Hunedoara, intrarea sau ieşirea din zona carantinată este strict interzisă, cu excepţia căilor de acces deschise circulaţiei publice.
De asemenea, circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
În hotărâre se mai arată că în perioada 3-4 aprilie se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei, în intervalul orar 20,00-02,00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.
Totodată, în data de 28 martie se permite circulaţia persoanelor în intervalul orar 18,00-22,00 pentru deplasarea şi participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.
Cursurile şcolilor se vor desfăşura doar în sistem online. Pe de altă parte, este permisă deplasarea elevilor care participă la simulările pentru evaluarea naţională şi bacalaureat, având în vedere faptul că acestea sunt programate în perioada 22-31 martie.
Programul de lucru al firmelor care se ocupă cu activităţi de comerţ şi prestări servicii este permis până la ora 18,00, pe întreaga durată a săptămânii.
Municipiul Orăştie devine astfel cea de-a patra localitate din judeţul Hunedoara sub carantină, după oraşele Petroşani, Brad şi Simeria. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)