Numărul incendiilor de vegetaţie uscată din judeţul Hunedoara a crescut de peste şapte ori, de la începutul acestui an, comparativ cu perioada similară din 2021, fiind afectate 180 de hectare de teren şi păşuni, autorităţile întrunindu-se joi, la sediul Prefecturii, pentru a discuta modalităţile prin care poate fi prevenită apariţia unor situaţii similare.
‘De la începutul acestui an, pompierii hunedoreni au intervenit pentru stingerea a 98 incendii de vegetaţie, cu 85 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului 2021. Potrivit situaţiei prezentată de APIA, au fost afectate 180 hectare de păşune şi teren arabil’, a informat Instituţia Prefectului.
Autorităţile au atras atenţia că nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii, fiind posibile pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.
În acest context, conducerea Prefecturii Hunedoara şi reprezentanţii ISU, APIA şi Gărzii de Mediu, au stabilit ca în termen de 24 de ore să fie întocmit un plan de măsuri ce va fi supus analizei şi aprobării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Proprietarii de terenuri care nu respectă măsurile legale pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei, iar subvenţia de la APIA pentru suprafeţele afectate va fi suspendată.