O parcare cu aproape 250 de locuri a fost inaugurată, luni, la baza telegondolei care urcă în staţiunea Straja din Valea Jiului, investiţia, derulată în baza unui parteneriat între Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara şi Primăria Lupeni, având ca scop principal îmbunătăţirea condiţiilor pentru turiştii care vin iarna la schi.
‘Una dintre priorităţile asumate (…) este susţinerea dezvoltării turismului în întreg judeţul nostru. Dorim să oferim condiţii cât mai bune turiştilor care ne vizitează, ne preocupă îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. Printr-un parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Lupeni am pus bazele unui proiect de modernizare a accesului turiştilor în staţiunea Straja’, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Parcarea este situată în zona Agrement, la staţia de plecare a telegondolei care urcă în Straja. Pe o suprafaţă de 5.526 de metri pătraţi, constructorii au amenajat 247 de locuri de parcare, precum şi infrastructura logistică necesară.
‘Turiştii care vor veni în această iarnă în staţiunea Straja nu se vor mai confrunta cu problema lipsei locurilor de parcare. Toate investiţiile publice coincid cu strategia de dezvoltare a judeţului Hunedoara. De aceea, în 2020, consilierii judeţeni au aprobat acest proiect de importanţă vitală pentru Valea Jiului’, a spus administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram.
Valoarea totală a investiţiei este de 1,5 milioane de lei, iar fondurile au fost alocate din bugetul CJ Hunedoara.
Staţiunea Straja din Valea Jiului este vizitată anual de mii de turişti iubitori ai sporturilor de iarnă datorită calităţii şi întinderii pârtiilor de schi, a căror lungime totalizează peste 25 de kilometri.