AcasăStiri generaleHunedoara: Opt maşini noi, distruse după ce un TIR s-a răsturnat pe...

Hunedoara: Opt maşini noi, distruse după ce un TIR s-a răsturnat pe DN 7, la Gothatea

Opt autoturisme noi, ce erau transportate pe o platformă legată la un cap tractor, au fost distruse, joi după-amiază, într-un incendiu, după ce autovehiculul s-a răsturnat pe DN 7, în localitatea Gothatea, comuna Gurasada, şi apoi a luat foc.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, patru dintre autoturismele transportate pe remorcă au fost cuprinse de flăcări, iar celelalte au suferit diverse avarii.

‘Nu au fost victime, iar conducătorul auto a refuzat transportul la spital. Toate cele opt autoturisme au fost distruse, patru dintre ele fiind incendiate. Au fost, de asemenea, afectate gardul gospodăriei în apropierea căreia s-a produs accidentul, dar şi acoperişul unei anexe a acesteia’, a precizat sursa citată.

Pompierii Secţiei Ilia, care au acţionat la începutul intervenţiei, au fost sprijiniţi cu echipaje şi autospeciale de stingere sosite de la Detaşamentul Deva şi de la Garda de Intervenţie Dobra.

În urma intervenţiei celor 18 pompieri, care au acţionat cu patru autospeciale de stingere, inclusiv una de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, incendiul a fost lichidat înainte de a produce mai multe pagube materiale la gospodăria din apropierea locului accidentului. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks