Peste 60% dintre elevii din judeţul Hunedoara au început, luni, şcoala cu prezenţă în sălile de curs, felul în care a început semestrul al doilea al anului şcolar fiind verificat, în cursul dimineţii, de prefectul Călin Marian. ‘Prefectul judeţului s-a asigurat că sunt stocuri suficiente de măşti de protecţie, dezinfectanţi, materiale de curăţenie şi igienă, pentru elevi şi cadrele didactice. De asemenea, Călin Marian le-a solicitat tuturor directorilor de şcoli să colaboreze cu părinţii şi autorităţile locale pentru ca elevii şi profesorii să-şi desfăşoare activitatea didactică, în continuare, în cele mai sigure condiţii’, a informat Instituţia Prefectului Hunedoara. Datele oficiale arată că 32.850 de elevi au început cursurile cu prezenţa în clase, ceea ce reprezintă 62% din numărul total al preşcolarilor şi elevilor din judeţul Hunedoara. Ceilalţi elevi vor participa la cursuri în regim online, în funcţie de scenariul în care se află fiecare unitate de învăţământ. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, în toate şcolile din judeţ reînceperea cursurilor s-a desfăşurat în condiţiile de siguranţă sanitară prevăzute de Ordinul Comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii. De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara a anunţat că în următoarele zile vor fi distribuite către unităţile de învăţământ din judeţ aproximativ 20.000 de teste antigen rapide, în vederea testării elevilor si cadrelor didactice care prezintă simptomele unei posibile infecţii cu SARS-CoV-2.