Rata şomajului în judeţul Hunedoara a fost calculată, la sfârşitul lunii noiembrie 2023, la o valoare de 4,5 %, în creştere uşoară faţă de luna precedentă, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) aflându-se 7.006 persoane, relevă datele publicate luni de instituţia menţionată.
Din totalul şomerilor, 30% beneficiau de indemnizaţie de şomaj, iar jumătate provin din mediul urban.
Pe grupe de vârstă, cele mai multe persoane care căutau de lucru se încadrau în categoria celor de 40-49 de ani, cu 1.745 de şomeri (24,9%), urmate de cele cu vârsta cuprinsă între 50 şi 55 de ani, 1.520 de persoane (21,7%).
Tinerii cu vârsta sub 25 de ani, aflaţi în căutarea unui loc de muncă reprezintă 13,6% din totalul şomerilor înregistraţi în judeţ, adică 954 de persoane.
Şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara, 28 %, urmat de cei cu studii gimnaziale, 27 %, iar 20 % sunt şomeri fără studii şi cu nivel de studii primare.
De asemenea, şomerii care au absolvit învăţământul profesional sau şcoli de arte şi meserii reprezintă 16% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii superioare sunt 7 %, iar cei cu învăţământ postliceal sunt 2%. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)