Prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, a criticat, marţi, felul în care Consiliul Judeţean (CJ) administrează drumurile judeţene, reacţia acestuia survenind după ce un microbuz cu opt persoane s-a răsturnat, la primele ore ale dimineţii, pe drumul dintre localităţile Balşa şi Geoagiu.
Prefectul susţine că pe drumul judeţean în cauză nu s-a intervenit la timp cu material antiderapant, în ciuda condiţiilor meteo şi a stratului de zăpadă aşternut pe carosabil.
Este vorba despre DJ 705, aflat în administrarea CJ Hunedoara, instituţie care are încheiat contract cu o societate pentru întreţinerea drumului atât pe perioada verii, cât şi în anotimpul rece, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara, remis AGERPRES.
‘În calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, a trecut deja aproape o lună de zile de când am atras atenţia că în judeţul Hunedoara activitatea de deszăpezire şi întreţinere a drumurilor judeţene nu se desfăşoară corespunzător! Constat că lucrurile nu s-au schimbat, deoarece în această dimineaţă s-a produs, din păcate, un incident major care a pus în pericol sănătatea şi viaţa oamenilor! Este inadmisibil ca astfel de lucruri să se producă din cauză că unele persoane nu îşi asumă responsabilitatea şi nu îşi fac treaba, deşi sunt plătiţi! Este inadmisibil ca instituţia care administrează drumurile judeţene să nu fie interesată de modul în care acţionează societăţile cărora, prin contract, li s-au delegat aceste servicii’, a declarat prefectul Călin Marian, citat în comunicatul de presă.
În opinia sa, cine se face responsabil de problemele apărute va trebui să răspundă conform normelor legale.
Opt persoane, dintre care trei sunt copii, s-au răsturnat, marţi dimineaţ,a cu un microbuz care se deplasa pe drumul judeţean dintre comuna Balşa şi oraşul Geoagiu, din judeţul Hunedoara. Trei pasageri au ajuns la unităţile de primiri urgenţe din Deva şi Orăştie, cu diverse traumatisme.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, drumul judeţean Geoagiu – Balşa era la momentul accidentului respectiv greu practicabil din cauza zăpezii depuse pe carosabil. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)