Locuinţele, şcolile şi instituţiile publice din municipiul Deva ar putea primi căldură şi apă caldă abia la sfârşitul lunii martie, relevă un raport prezentat miercuri Prefecturii de către conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
Reluarea furnizării agentului termic depinde însă de cantitatea de huilă extrasă din Valea Jiului şi de plata datoriilor CEH către distribuitorul de gaze naturale şi transportatorul de cărbune pe calea ferată.
Prefectul judeţului, Călin Marian, i-a convocat miercuri, la sediul instituţiei, pe reprezentanţii CEH pentru a analiza situaţia apărută în cadrul companiei, în contextul în care Termocentrala Mintia a fost oprită în urmă cu şase zile iar municipiul Deva a rămas fără apă caldă şi căldură.
‘În raportul prezentat prefectului judeţului Hunedoara se precizează că reluarea distribuirii agentului termic pentru municipiul Deva poate avea loc la sfârşitul lunii martie, în funcţie atât de plata datoriilor CEH către distribuitorul de gaze naturale şi către transportatorul cărbunelui pe calea ferată, cât şi de cantitatea de cărbune extras de la minele funcţionale din Valea Jiului’, se arată într-o informare a Prefecturii Hunedoara, postată pe pagina oficială de Facebook a instituţiei.
În ceea ce priveşte faptul că locuitorii municipiului Deva care sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare nu beneficiază de apă caldă şi căldură, conducerea CEH a menţionat că trebuie să se ia în calcul costul de producţie al agentului termic, care este de 662,19 lei/Gcal, iar preţul mediu de livrare este de 193,08/Gcal, se arată în comunicat.
Prefectul a cerut conducerii CEH ca zilnic să prezinte situaţia activităţii complexului, pe cele două mari componente, extracţia de cărbune şi producerea energiei electrice şi termice, astfel, în urma analizei producţiei de huilă şi a situaţiei financiare, să poată fi luată o decizie în ceea ce priveşte reluarea furnizării agentului termic pentru municipiul Deva, în cel mai scurt timp.
Aproape 4.000 de apartamente, instituţii publice, şcoli şi licee din municipiul Deva nu mai primesc de vineri, 5 martie, căldură şi apă caldă de la reţeaua de termoficare, în absenţa cărbunelui necesar pentru funcţionarea Termocentralei Mintia.