Restaurantele şi cafenelele din oraşul Petrila se pot deschide în spaţiile interioare, în condiţiile în care incidenţa cazurilor de COVID-19 a scăzut sub valoarea de 1,5 la mia de locuitori, a informat Primăria Petrila, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei. ‘În urma scăderii cazurilor de COVID-19 sub 1,5 la mia de locuitori în oraşul Petrila, conform Hotărârii nr 26/21.09.2020 oraşul Petrila iese de sub incidenţa restricţiilor impuse. Astfel, conform Hotărârii nr. 43/2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în oraşul Petrila se aprobă reluarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor. De asemenea, în oraşul Petrila se aprobă deschiderea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare’, se arată, marţi, în anunţul autorităţii locale. O decizie similară a fost luată şi pentru sălile de jocuri. Programul de lucru al operatorilor economici a fost stabilit între orele 6,00 şi 24,00, cu ultima comandă la ora 23.00. Oraşul Petrila se număra printre cele 24 de localităţi ale judeţului Hunedoara în care activitatea în spaţiile interioare din domeniul HoReCa era oprită din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu COVID-19.