Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a instituit, de luni, restricţii de circulaţie pe două drumuri judeţene din partea de vest a judeţului, fiind afectată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Potrivit unui comunicat al CJ Hunedoara, restricţiile de circulaţie se aplică pe DJ 707 A, de la limita cu judeţul Arad-Pojoga-Sălciva-Tisa-DN 68 (Grind), km 10+800 – km 30+380, şi pe DN 707F între localităţile Zam şi Sălciva.
Restricţia de circulaţie rămâne în vigoare până la finalizarea lucrărilor de remediere a defecţiunilor constatate la îmbrăcăminţile rutiere care pun în pericol siguranţa circulaţiei autovehiculelor pe aceste drumuri, precizează sursa citată.