AcasăStiri generaleHunedoara: Şcoală de vară la Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului

Hunedoara: Şcoală de vară la Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului

Relaţiile dintre apă, organismele animale şi mediul geologic au reprezentat principalele subiecte dezbătute de participanţii la prima ediţie a Şcolii de vară INTER- ASPA ‘Radu Lăcătuşu’, organizată în judeţul Hunedoara de Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, a informat miercuri instituţia.

La eveniment au participat profesori universitari şi cercetători de la mai multe universităţi din ţară şi institute ale Academiei Române, alături de studenţi, iar subiectele dezbătute au avut o abordare interdisciplinară axată pe relaţiile dintre apă, organisme animale şi mediul geologic.

‘În acest context, Geoparcul şi-a îndeplinit întru totul menirea de laborator în aer liber, în care conceptele ştiinţifice pot fi testate şi aplicate în viaţa reală. Participanţii la Şcoala de vară au avut ocazia de a experimenta la faţa locului modul în care cercetarea teoretică se împleteşte cu observaţia în teren, dar şi care este reacţia comunităţilor locale, a oamenilor mai puţin familiarizaţi cu rigoarea academică, atunci când sunt puşi în faţa rezultatelor muncii oamenilor de ştiinţă’, se menţionează într-un comunicat al Geoparcului remis, miercuri, AGERPRES.

De asemenea, participanţii au putut afla în ce mod acţionează Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului pentru a pune în valoare patrimoniul geologic european. Un exemplu în acest sens a fost prezentarea rezultatelor proiectului Erasmus+ GEOTUR.

Instrumentele online şi publicaţiile dezvoltate în cadrul proiectului vor veni în sprijinul formării de ghizi specializaţi în geoturism şi speologie, dar şi al celor care doresc să dezvolte noi afaceri în domeniul serviciilor de geoturism.

Pe parcursul perioadei petrecute în Geoparc, participanţii au vizitat Casa Geoparcului din oraşul Haţeg, Casa Dinozaurilor Pitici şi Casa Tradiţiilor din satul Sânpetru, comuna Sântămăria-Orlea, situl arheologic de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Biserica Densuş şi Poteca tematică ‘Muzica Naturii’ din satul Peştera, comuna Sălaşu de Sus.

De asemenea, au făcut observaţii în teren la Tăul fără fund din satul Peşteana, comuna Densuş, şi la peştera din satul Peştera.

Experienţa în Geoparc a fost completată cu o degustare de produse tradiţionale locale oferite de Asociaţia Femeilor din Sântămăria – Orlea.

Lucrările şcolii de vară s-au desfăşurat la Centrul de Dezvoltare Durabilă ‘Ţara Haţegului-Retezat’ al Academiei Române, în perioada 26-30 iulie, conturându-se premisele continuării acestui eveniment şi în anii următori.

Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului este administrat de Universitatea Bucureşti. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks