Telecabina de la Cetatea Deva va fi oprită începând de marţi, 10 noiembrie, pe o perioadă nedeterminată, ca măsură de limitare a răspândirii îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, dar şi pentru că incidenţa cazurilor de COVID-19 în municipiul Deva a depăşit pragul de 3 la o mie de locuitori. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva, care administrează monumentul istoric, turiştii care doresc să viziteze Cetatea Deva o pot face la pas, alegând unul dintre cele trei trasee marcate ce urcă pe Dealul Cetăţii. În general, aceste trasee se parcurg în 40-45 de minute pe jos, de la intrarea în tunel spre partea dreaptă, până la Poarta 1. Cel mai scurt traseu are o durată de 30 de minute şi ajunge la Poarta 1 a Cetăţii prin partea stângă, din faţa tunelului de la plecare. Persoanele care vizitează Cetatea Deva trebuie să poarte mască de protecţie şi să respecte regulile şi măsurile impuse la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19, au precizat autorităţile locale. Anul trecut, Cetatea Deva a fost vizitată de 176.161 de turişti care au folosit telecabina, iar din vânzarea biletelor de transport au fost aduşi la bugetul local al municipiului Deva 2,64 milioane lei, potrivit datelor primăriei.