Băiatul de 12 ani, care a fost dat dispărut pe malul râului Mureş împreună cu tatăl său, a fost găsit înecat în cursul de apă, vineri, la circa 150 de metri în aval de zona în care poliţiştii au identificat hainele şi telefonul mobil al celor doi, a informat IPJ Hunedoara.
Tatăl copilului, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit şi el înecat, joi, în râul Mureş, după ce poliţiştii şi scafandrii i-au căutat în apropierea comunei Burjuc, într-o zonă cunoscută de localnici sub numele de ‘La insulă’.
Potrivit IPJ Hunedoara, pe malul Mureşului au fost găsite joi articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente şi un telefon mobil despre care s-a stabilit că aparţin bărbatului şi fiului său, din comuna Burjuc.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ilia şi angajaţi ai Primăriei Burjuc, care, împreună cu mai mulţi pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara şi cu scafandrii din cadrul ISU Sibiu, au început căutările în vederea găsirii celor două persoane.
În activităţile de căutare au fost folosiţi şi câinii de urmă.
În continuare se efectuează cercetări cu privire la stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului, a precizat IPJ Hunedoara.