Un bărbat de 52 de ani, din Orăştie, a scăpat cu viaţă după ce luni după-amiază a căzut de pe un pod, de la aproximativ 5 metri înălţime, pe malul unui râu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Incidentul a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112, iar la locul evenimentului au intervenit pompierii militari din Orăştie, cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD.
‘Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, care căzuse de la aproximativ 5 metri, într-o zonă greu accesibilă, a fost extras în siguranţă de către salvatori şi a primit primul ajutor medical la faţa locului’, a precizat sursa citată.
Ulterior, acesta a fost transportat în stare de conştienţă la spitalul din Orăştie, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.