Un tânăr de 25 de ani a fost arestat preventiv 30 de zile pentru tâlhărie calificată, după ce a furat 12 oi de la o stână, prin acte de violenţă asupra paznicului, informează marţi IPJ Ialomiţa.
‘Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în noaptea de 1/2 aprilie a.c., un bărbat în vârstă de 25 de ani, din municipiul Urziceni, s-a deplasat la o stână amplasată în extravilanul localităţii de domiciliu, unde prin utilizarea de acte de violenţă fizică asupra paznicului ar fi sustras 12 ovine, în valoare de aproximativ 14.400 lei. Poliţiştii au recuperat o parte din ovinele sustrase şi le-au restituit proprietarului, cercetările fiind continuate pentru recuperarea întregului prejudiciu precum şi documentarea întregii activităţi infracţionale’, precizează sursa citată.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni l-au reţinut pe tânăr pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului.
De asemenea, în urma extinderii verificărilor, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore şi faţă de un alt tânăr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Borăneşti, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Acesta ar fi ajutat la valorificarea ovinelor sustrase.
Luni, 3 aprilie, tânărul de 25 de ani a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, magistraţii dispunând luarea măsurii arestării preventive faţă de acesta pentru 30 de zile.