Un bărbat de 79 de ani dintr-o localitate din Ialomiţa a fost scos în stare de inconştienţă din propria casa care a luat foc, fiind intoxicat cu fum, potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Incendiul a izbucnit în gospodăria bărbatului, în noaptea de miercuri spre joi, la o anexă aflată în imediata apropiere a locuinţei, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. ‘La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la nivelul unei anexe aflate în imediata apropiere a spaţiului de locuit, magazie şi adăpost de păsări, iar proprietarul, un bărbat în vârstă de 79 de ani, a fost găsit în stare de inconştienţă, evacuat într-o zonă de siguranţă faţă de flăcări de către aparţinători. După acordarea primului-ajutor medical de către echipajul SMURD, pacientul şi-a recăpătat conştienţa şi a fost transportat la spitalul din Urziceni cooperant. El nu a suferit arsuri’, se arată în comunicatul ISU Ialomiţa. Pompierii au acţionat pentru localizarea incendiului, dar flăcările au reuşit să se extindă şi la casă, afectând aproximativ 100 de metri pătraţi din acoperiş, tâmplăria unei ferestre şi o uşă. ‘În incendiu au ars 20 de păsări, iar alte 10 au fost salvate din adăpostul aflat în flăcări. De asemenea, au ars ori au fost deteriorate suprafeţe totale de acoperiş de aproximativ 250 de metri pătraţi, tavane din lemn pe aproximativ 150 de metri pătraţi, elemente din starea de fixaţie, mobilier, materiale textile şi electrocasnice, precum şi aproximativ două tone de cereale. Instalaţia electrică îmbătrânită şi deteriorată, la care s-a produs un scurtcircuit, a determinat izbucnirea incendiului’, se mai arată în comunicatul ISU Ialomiţa.