Un incendiu de vegetaţie uscată şi gunoi, care a cuprins o suprafaţă de circa 70 de hectare, a izbucnit, sâmbătă după-amiază, în zona spitalului vechi din Feteşti, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.
Conform sursei citate, salvatorii din cadrul Staţiei de pompieri Feteşti intervin la faţa locului cu cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar în sprijinul acestora a intervenit şi un echipaj din cadrul ISU Călăraşi cu o autospecială de stingere.
Din primele informaţii se pare că incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 70 de hectare, însă există posibilitatea ca focul să se propage la mai multe clădiri din cauza vântului puternic şi a uscăciunii, arată ISU.
Pentru limitarea focarelor şi pentru ca acestea să nu afecteze comunitatea, Staţia de pompieri Feteşti a decis suplimentarea personalului prin creşterea capacităţii de intervenţie.
Misiunea este în dinamică.