Echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Barbu Catargiu’ al judeţului Ialomiţa au executat 24 de misiuni în ultimele 24 de ore, între care care patru incendii, o deblocare de uşă, o asistenţă de persoană şi 18 de cazuri SMURD, potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, de ISU Ialomiţa.
‘S-a intervenit în 18 de cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor şi transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, o altă intervenţie a fost în sprijinul echipajului SAJ Ialomiţa, pentru preluarea unei persoane cu probleme de sănătate, o altă intervenţie a fost pentru deblocarea accesului într-un apartament din municipiul Urziceni şi s-a intervenit la patru incendii, fără victime, dintre care unul izbucnit la o casă din localitatea Munteni Buzău, iar trei la vegetaţia uscată de pe raza comunelor Dridu, Moviliţa şi municipiul Feteşti’, potrivit ISU Ialomiţa.
În comuna Munteni Buzău, pompierii militari din cadrul Gărzii de pompieri Slobozia au fost solicitaţi să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă precum şi un echipaj SMURD s-au deplasat de urgenţă la locul evenimentului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost crearea intenţionată sau din culpă a condiţiilor de a genera incendiul.
În comuna Dridu, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni au fost solicitaţi să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată. Pentru stingerea incendiului s-a acţionat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă mai bine de o oră. A ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ un hectar. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
În municipiul Feteşti, pompierii militari din cadrul Staţiei de pompieri Feteşti au fost solicitaţi să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată. S-a acţionat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă o oră. A ars vegetaţie uscată şi gunoi menajer pe o suprafaţă de aproximativ 50 metri pătraţi. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
În comuna Moviliţa, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni au fost solicitaţi să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată. S-a acţionat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă mai bine de trei ore. A ars vegetaţie uscată şi stuf pe o suprafaţă de aproximativ zece hectare. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.