AcasăStiri generaleIalomiţa: Trafic blocat pe DJ 212, pe raza comunei Luciu, în urma...

Ialomiţa: Trafic blocat pe DJ 212, pe raza comunei Luciu, în urma unui accident de circulaţie

Traficul rutier este blocat marţi pe DJ 212, pe raza comunei ialomiţene Luciu, în urma producerii unui accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane, transmite IPJ Ialomiţa.

‘În jurul orei 11,30, pe raza comunei Luciu, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din verificările efectuate a reieşit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 65 de ani conducea un autoturism pe raza localităţii Luciu, ar fi intrat în coliziune cu un autovehicul care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a unei femei în vârstă de 29 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală’, potrivit IPJ Ialomiţa.

La faţa locului se efectuează verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, traficul rutier fiind blocat. AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks